Despre valori în societatea românească și despre trădare în politica românească

Am auzit, în ultimul an, (mai precis după ce a căzut guvernul Ungureanu) că de vină pentru pierderea guvernării din mai 2012 a fost trădarea unor parlamentari. Zilele acestea am discutat cu multă lume care îi înfiera cu mânie pe „trădători”. Am făcut, oarecum, opinie separată, punând întrebarea „în politica românească, vina este a trădatului sau a trădătorului?”. Un element de răspuns, poate nu singurul, mai jos (reiau de fapt, o postare din 6 martie pe care am făcut-o pe facebook).

„În principiu vina este a trădătorului. În cazul partidelor din România însă, vina este a trădatului, adică a partidului. Partidele din România nu sunt bazate pe asumarea puternică a unor valori, ci sunt bazate pe asumarea în comun a unor interese. Or noțiunea de trădare se raportează la valori nu la interese. Nu este justificabil să-ți trădezi valorile asumante este însă legitim să-ți urmărești interesele daca ele sunt legale. Așadar, atâta timp cât un partid nu se bazează pe asumarea de valori, nu are obiect să vorbim despre trădare. Acesta este marele eșec al partidelor: vor resurse fără să-și asume valori. Și pentru asta promovează oameni care știu să maximizeze acapararea resurselor și nu să consolideze valorile. Iar atunci când accidental, e promovat un om care-și asumă valori e tratat ca un corp străin și rejectat. Asta ar fi adevărata schimbare: un partid cu oameni care să-și asume valori.”

Un coleg îmi spune, și cred că are dreptate, că fenomenul e și mai grav. Nu avem doar indivizi „trădători” ci avem structuri „trădătoare”. Grav nu a fost că au „trădat” Frunzăverde și Vâlcov. Grav este că a „trădat” toată filiala.

Între timp a apărut Mișcarea Populară. Tezele și temele Mișcării Populare trebuie să aibă în centru valorile și discuția despre valori, de mult prea mult timp amânată în România. E excelent că această discuție a început în spațiul public, vezi aici și aici.

Comentarii

  1. Excelentă viziune ! Nu mă gândisem la această abordare ......
    De unde necesitatea de a nu uni în jurul valorilor şi nu a intereselor de gaşcă.

    RăspundețiȘtergere
  2. As vrea sa va amintesc ca atunci cand se aduna doua numere negative, suma este un numar negativ. Asta apropo de structurile "tradatoare". Deci nu e un fenomen si mai grav, e doar o consecinta logica. Referindu-ma la una dintre familiile de termen negativ, stiu ca initial termenii faceau parte din partide diferite, nu pentru ca aveau convingeri diferite (care convingeri?), ci pentru ca, oricine ar fi fost la putere, lucrurile erau ok. Asa ca sa nu ne miram. Cred ca intr-adevar aceasta ar trebui sa fie o preocupare: sa-ti alegi partenerii de drum in functie de principii si de caracter, nu in functie de ciolanul catre care privesc.

    RăspundețiȘtergere
  3. Valentin Stanescu24 aprilie 2013 la 19:39

    Domnule Daniel Funeriu,

    Va apreciez pentru reforma initiata in invatamant cat si pentru ideile din aceasta postare.
    Am optat la indemnul dumneavoastra sa subscriu pentru a fi informat privind initiativele Miscarii Populare.
    Am primit pe mail o instiintare ca pentru alegerile conducatorilor miscarii se pot trimite cv-uri pentru conducatorii judeteni. Mailul mentioneaza ca pentru asigurarea corectitudinii si transaparentei cv-urile pot fi trimise pana la termenul limita 23 aprilie ora 10:00. Mailul a fost trimis la ora 10 seara in data de 22 aprilie!!!!
    Cum este asta o asigurare a transparentei si corectitudinii cand se lasa mai putin de o jumatate de zi pentru a reactiona la un mail?????
    Sper sa fie vorba de o scapare regretabila, altfel ma tem ca ati inceput cu stangul.

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu ezitati, luam in considerare mailurile cu CV care vin si dupa acea data. Prima selectie era pentru Constanta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu iertare ca indraznesc, dar cum se poate ca in Franta ati avut dl. Ministru doua functii si ati avut doua CV-uri total diferite.
      Si cind ati fost intrebat, nu ati raspuns.
      Si nici pina acum dupa 3 ani de scandal inca nu ati depuns DIPLOMA DE BACALAUREAT sa o vada toti, cei care va iubesc si cei care va urasc.
      Cu respect

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Oldies and Goldies

Homeschooling: inginerie socială, nicidecum alternativă educațională

Cum să iei două Nobeluri fără bac, scriind și articole științifice greșite? Și să mai și mergi din arest direct la balul președintelui SUA

Cum e cu latinitatea Limbii Române (text scris de tata, adică de Ionel Funeriu)

Mica mea mare răfuială cu unii „lideri de opinie”: sunteți și voi vinovați

Adevărul despre aberația auxiliarelor: despre imbecilitatea agresiv-distructivă din România